Domenii de competenta ale Casei Judetene de Pensii Neamt

versiune gata de tipărire

      Casa Judeţeană de Pensii Neamţ este organizată şi funcţionează ca serviciu public deconcentrat aflat în subordinea Casei Naţionale de Pensii Publice, realizarea atribuţiilor fiind supusă controlului CNPP.

      Casa Judeţeană de Pensii Neamţ asigură aplicarea unitară în teritoriu a legislaţiei din domeniul pensiilor şi asigurărilor sociale de stat luând măsuri, în condiţiile legii, pentru dezvoltarea şi administrarea eficientă a patrimoniului sistemului public de pensii, precum şi pentru asigurarea integrităţii acestuia.

      Instituţia este investită cu personalitate juridică, potrivit prevederilor Legii nr 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare şi a Statutului Casei Naţionale de Pensii Publice aprobat prin H.G. nr 13/2004, modificată şi actualizată.

      Finanţarea cheltuielilor de organizare, funcţionare şi investiţii ale Casei de Pensii se asigură de Casa Naţională de Pensii Publice, din fondurile repartizate de la bugetul asigurărilor sociale de stat conform HG nr. 13/2004.

 

Casa Judeteana de Pensii Neamt are urmatoarele atributii

 

  • Asigură evidenţa la nivel naţional a tuturor contribuabililor la sistemul public de pensii pe baza codului personal de asigurări sociale;
  • Asigură evidenţa drepturilor şi obligaţiilor de asigurări sociale la nivel naţional, pe baza codului numeric personal;
  • Încheie contracte de asigurare socială, potrivit legii;
  • Organizează activitatea privind stabilirea şi plata contribuţiilor pentru fondurile de pensii administrate privat;
  • Realizează colectarea şi virarea contribuţiilor de asigurări sociale şi alte tipuri de contribuţii, potrivit dispoziţiilor legale în vigoare;
  • Verifică modul de constituire, virare şi încasare a contribuţiei de asigurări sociale şi dispun, după caz, măsurile prevăzute de lege;
  • Urmăreşte încasarea veniturilor bugetului asigurărilor sociale de stat;
  • Desfăşoară activitatea de constatare şi recuperare a creanţelor bugetare, inclusiv prin executarea silită a acestora, potrivit dispoziţiilor legale în vigoare;
  • Ia măsuri, în condiţiile legii, pentru dezvoltarea şi administrarea eficientă a patrimoniului sistemului public de pensii, precum şi pentru asigurarea integrităţii acestuia;
  • Ia măsuri, în condiţiile legii, pentru protecţia fondurilor de asigurări sociale
  • Certifică stagiul de cotizare şi punctajul asiguratului, în condiţiile legii;
  • Stabileşte cuantumul pensiilor şi al celorlalte drepturi de asigurări sociale individuale şi efectuează plata acestora, potrivit legii;
  • Stabileşte şi plăteşte pensiile de serviciu, indemnizaţii lunare şi alte drepturi prevăzute în legi speciale, finanţate de la bugetul de stat, în condiţiile legii;
  • Gestionează baza de date a pensionarilor sistemului public de pensii şi a beneficiarilor de drepturi prevăzute de legi speciale;
  • Aurmareşte compatibilitatea dintre diferitele tipuri de pensii sau prestaţii, precum şi dintre acestea şi salariu;
  • Emite decizii de recuperare a drepturilor băneşti încasate necuvenit şi a urmărit recuperarea acestora, în condiţiile legii;
  • Îndrumă persoanele juridice şi fizice cărora le revin drepturi şi obligaţii ce decurg din reglementările privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale;
  • Prezintă propuneri pentru fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat şi, după caz, pentru fundamentarea unor indicatori ai bugetului de stat;
  • Realizează activitatea de expertiză medicală şi recuperarea capacităţii de muncă,
  • Îndrumă şi controlează activitatea de expertiză medicală şi recuperare a capacităţii de muncă , modul de acordare a concediilor medicale, oportunitatea programelor recuperatorii şi respectarea acestora;
  • Distribuie persoanelor îndreptăţite, în limita locurilor repartizate, bilete de tratament balnear şi  bilete de odihnă;
  • Organizează şi desfăşoară activitatea de pregătire şi perfecţionare profesională a personalului, prin programe de instruire specifice domeniului de activitate;
  • Rezolvă sesizări şi reclamaţii, potrivit competenţelor legale;
  • Asigură comunicarea cu asiguraţii, contribuabilii şi beneficiarii sistemului public de pensii, inclusiv cei care fac obiectul legilor cu caracter special, cu reprezentantii organizaţiilor de pensionari, sindicatelor, patronatelor, cu reprezentanţii altor autorităţi sau instituţii, precum şi cu reprezentanţii mass-media;
  • Asigură coordonarea, îndrumarea şi controlul activităţii Casei Locale de Pensii Roman;
  • Asigură aplicarea prevederile convenţiilor internaţionale de asigurări sociale, la care România este parte, precum şi ansamblul reglementărilor comunitare şi dezvoltă relaţii cu organisme similare în domeniul asigurărilor sociale din alte ţări, în limita competenţelor prevăzute de lege;
  • Asigură exportul în străinătate al prestaţiilor stabilite potrivit reglementărilor legale în domeniu
  • Asigură reprezentarea în faţa instanţelor judecătoreşti în litigiile în care Casa Judeţeană de Pensii este parte ca urmare a aplicării dispoziţiilor Legii nr. 263/2010 sau a altei legi a cărei aplicare intră în atribuţiile sale;
  • Îndeplineşte, la nivel teritorial, atribuţiile prevăzute de lege privind sistemul asigurărilor pentru accidente de munca şi boli profesionale;
  • Gestionează baza de date privind asiguraţii pentru accidente de muncă şi boli profesionale şi asigură caracterul confidenţial al acesteia;
  • Organizează activitatea de securitate, sănătate în muncă;
  • Întocmeşte şi înaintează către CNPP, potrivit legislaţiei în vigoare, contul de execuţie al bugetului asigurărilor sociale de stat în profil teritorial, precum şi al bugetului de stat pentru indicatorii ce i-au fost repartizaţi;
  • Asigură introducerea, extinderea, întreţinerea şi protecţia sistemelor automate de calcul şi de evidenţă.
  • Realizarea atribuţiilor ce revin caselor teritoriale de pensii, potrivit legii, este supusă controlului Casei Naţionale de Pensii Publice.

 

Casa Locală de Pensii Roman efectuează următoarele prestaţii:

 

  • Relaţii cu publicul şi evidenţa înscrierilor la pensie de la  Casa Locală de Pensii Roman
  • Primeşte cereri şi dosare de pensionare şi verifică îndeplinirea condiţiilor prevăzute de lege pentru înscrierea la pensie
  • Preluarea cererilor si a documentelor, înregistrarea lor şi transmiterea acestora către Serviciul Stabiliri Drepturi şi către Compartimentul Plăţi Prestaţii ale CJP Neamt;
  • Preluarea în sistem informatic şi arhivare a contractelor de asigurare şi declaraţiilor de asigurare depuse la Casa Locală Roman
  • Preluarea actelor adiţionale, a solicitărilor de retragere a declaraţiilor de asigurare sau reziliere a contractelor de asigurare
  • Reziliază contracte de asigurare din oficiu intocmind referatul nominal centralizator pentru asiguraţi ce nu şi-au asigurat contribuţiile de asigurări sociale,
  • Primirea, înregistrarea şi comunicarea către Compartimentul Gestiune Bilete de Tratament a cererilor depuse la CLP Roman

 

 

 

 

Sus

© Casa judeteana de pensii Neamt, 2008. Toate drepturile rezervate. web design by Class Media