Cariere

versiune gata de tipărire

ANUNŢ

 

             

Casa Judeţeană de Pensii Neamţ organizează examen în vederea promovării in grad profesional a funcţionarilor publici din cadrul instituţiei, la sediul din Piatra Neamţ, str. Calistrat Hogaş, nr.24, în data de 05.12.2011 începând cu ora 10,00 – proba scrisă – şi în data de 07.12.2011 începând cu ora10,00 – interviul.

 

Condiţiile de participare sunt următoarele:

Ø      să aibă cel puţin 3 ani vechime în gradul profesional al funcţiei publice din care promovează;

Ø      să fi obţinut cel puţin calificativul "bine" la evaluarea anuală a performanţelor individuale în ultimii 2 ani calendaristici

Ø      să nu aibă în cazierul administrativ o sancţiune disciplinară neradiată în condiţiile prezentei legi.

   

   

    Bibliografie:

Ø      Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii public, cu modificările şi completările ulterioare.

Ø      Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată.

Ø      Legea nr. 7/2004 privind Codul de conduită a funcţionarilor publici, republicată

Ø      H.G. nr. 13/08.01.2004 privind aprobarea Statutului Casei Naţionale de Pensii şi Alte Drepturi de Asigurări Sociale, cu modificările şi completările ulterioare.

 

Până la data de 02.12.2011, candidaţii vor depune la  compartimentul Resurse Umane formularul de inscriere la examen, in formatul postat pe W \ Manevra \ Formular inscriere examen promovare in grad profesional 2011.

 

Director Executiv,

Sandu Cezar AANEGROAE

 

 

A

NUNŢ

 

 

  

 

  

Casa Judeţeană de Pensii Neamţ organizează concurs, la sediul din Piatra Neamţ, str. Calistrat Hogaş, nr.24, în data de 22.08.2011 începând cu ora 10,00 – proba scrisă – şi în data de 24.08.2011 începând cu ora10,00 – interviul, pentru ocuparea  funcţiei publice de execuţie temporar vacante:

 

·  Inspector, clasa I, grad profesional superior din cadrul Serviciului Stabiliri Prestaţii

 

Candidaţii vor depune dosarele de înscriere la concurs în termen de 8 zile de la data publicării în Monitorul Oficial, Partea III.

Condiţiile de participare sunt următoarele:

Ø                        minim 9 ani vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice;

Ø                        să îndeplinească condiţiile prevăzute de art. 54 din Legea nr. 188/1999, republicată şi actualizată;

Ø                        studii superioare de lunga durata, absolvite cu diploma de licenta

Candidaţii vor depune dosarele de înscriere la concurs în termen de 8 zile de la data publicării în Monitorul Oficial, Partea III.

Relaţii suplimentare privind conditiile de participare şi bibliogafia se pot obţine de la sediul instituţiei, compartiment Resurse Umane, tel. 0233214501 int.116.

 

 

Director Executiv,

Sandu Cezar AANEGROAE

 

BIBLIOGRAFIE

pentru ocuparea funcţiei publice de execuţie temporar vacante

 de inspector superior în cadrul Serviciului Stabiliri Prestaţii

 

 

 

1.                  Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare

2.                  Hotârârea nr. 257/2011 pentru aprobarea Normelor de aplicare a Legii 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice,.

3.                  Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici (M.O. nr. 600/08.12.1999), republicată.

4.                  Legea nr. 7/2004 privind Codul de conduită a funcţionarilor publici, republicată

5.                  HG nr. 73 / 2008 pentru modificarea si completarea Hotararii Guvernului nr. 13/2004 privind aprobarea Statutului Casei Nationale de Pensii si Alte Drepturi de Asigurari Sociale (MO nr. 67 din 29 ianuarie 2008)

6.                   H.G. nr. 13/08.01.2004 privind aprobarea Statutului Casei Naţionale de Pensii şi Alte Drepturi de Asigurări Sociale( M.O. nr. 56/21.01.2004).

7.                  Legea nr. 341/2004 a recunoştinţei faţă de  eroii-martiri şi luptătorii care au contribuit la victoria Revoluţiei române din decembrie 1989 (M.O. nr.654/29.06.2004).

8.                  Legea nr. 303/2004 privind statutul magistraţilor, republicată (M.O nr. 826/13.09.2005)

9.                  Legea nr. 287/2010 privind bugetul asigurărilor sociale de stat in anul 2011

 

* Se va studia bibliografia actualizata pana la data de 01.08.2011

 

 

ANUNŢ

 

                 

 

Casa Judeţeană de Pensii Neamţ organizează concurs, la sediul din Piatra Neamţ, str. Calistrat Hogaş, nr.24, în data de 20.06.2011 începând cu ora 10,00 – proba scrisă – şi în data de 22.06.2011 începând cu ora12,00 – interviul, pentru ocuparea  funcţiei publice de execuţie temporar vacante:

*     Inspector, clasa I, grad profesional asitent  din cadrul Serviciului Financiar Contabilitate Condiţiile de participare sunt următoarele:

Ø     minim 1 an vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice;

Ø     să îndeplinească condiţiile prevăzute de art. 54 din Legea nr. 188/1999, republicată şi actualizată;

Ø     studii superioare economice de lunga durata, absolvite cu diploma de licenta

Candidaţii vor depune dosarele de înscriere la concurs în termen de 8 zile de la data publicării în Monitorul Oficial, Partea III.

Relaţii suplimentare privind conditiile de participare şi bibliogafia se pot obţine de la sediul instituţiei, compartiment Resurse Umane, tel. 0233214501 int.116.

 

 

Director Executiv,

Sandu Cezar AANEGROAE

 

 

 

 

 

ANUNŢ

 

Casa Judeţeană de Pensii Neamţ organizează examen în vederea promovării in grad profesional a funcţionarilor publici din cadrul instituţiei, la sediul din Piatra Neamţ, str. Calistrat Hogaş, nr.24, în data de 9.05.2011 începând cu ora 10,00 – proba scrisă – şi în data de 11.05.2011 începând cu ora12,00 – interviul.

Condiţiile de participare sunt următoarele:

Ø                  să aibă cel puţin 3 ani vechime în gradul profesional al funcţiei publice din care promovează;

Ø                  să fi obţinut cel puţin calificativul "bine" la evaluarea anuală a performanţelor individuale în ultimii 2 ani calendaristici

Ø                  să nu aibă în cazierul administrativ o sancţiune disciplinară neradiată în condiţiile prezentei legi.

   

   

    Bibliografie:

Ø                  Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii public, cu modificările şi completările ulterioare.

Ø                  Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată.

Ø                  Legea nr. 7/2004 privind Codul de conduită a funcţionarilor publici, republicată

Ø                  H.G. nr. 13/08.01.2004 privind aprobarea Statutului Casei Naţionale de Pensii şi Alte Drepturi de Asigurări Sociale, cu modificările şi completările ulterioare.

 

Până la data de 30.04.2011, candidaţii vor depune la  compartimentul Resurse Umane formularul de inscriere la examen, in formatul postat pe W \ Manevra \ Formular inscriere examen promovare in grad profesional 2011.

 

 

Director Executiv,

Sandu Cezar AANEGROAE

 

 

 

27.10.2010 – Informare

 

Casa Judeţeană de Pensii Neamţ organizează concurs, la sediul din Piatra Neamţ, str. Calistrat Hogaş, nr.24, în data de 09.11.2010 începând cu ora 10,00 – proba scrisă – şi în data de 11.11.2010 începând cu ora 12,00 – interviul, pentru ocuparea funcţiei publice de execuţie temporar vacante:

Ø     Referent, clasa III, grad profesional superior, treapta 1 din cadrul comp. Plăţi Prestaţii.

Candidaţii vor depune dosarele de înscriere la concurs în termen de 8 zile de la data publicării în Monitorul Oficial, Partea III.

Relaţii suplimentare privind condiţiile de participare şi bibliografia se pot obţine de la sediul instituţiei, compartiment Resurse Umane, tel. 0233214501 int.116.

 

Compartimentul Resurse Umane

 

 

INFORMARE,

      

 

În vederea ocupării prin examen a posturilor supuse restructurării/reorganizării conform Ordinului MMFPS nr.614/2010, vă facem cunoscut în anexă structura acestora.

Examenul scris va avea loc la sediul CJP Neamţ, str. Calistrat Hogaş, nr.24, în data de 16.08.2010 la ora stabilită de către fiecare comisie de examen.

La examen pot participa numai funcţionarii publici notificaţi, conform art.3 din anexa Ordinului MMFPS nr.614/2010, care şi-au exprimat opţiunea de a participa la examen, prin depunerea, la termen, a cererii de înscriere la compartimentul Resurse Umane din cadrul CJP Neamţ.

Bibliografia se va afişa la sediul CJP Neamţ şi se va posta pe pagina de internet a instituţiei.

 

Director Executiv Adj.,

Ioan SANDU

 

 

BIBLIOGRAFIE

Conform Ordinului nr.614/2010, la nivelul Casei Judeţene

de Pensii Neamţ, Serviciul Evidenţă Contribuabili

 

 

 

 

1.  H.G. 13/2004 privind aprobarea Statutului Casei Nationale de Pensii si Alte Drepturi de Asigurări Sociale.

2. LEGEA nr. 188 din 8 decembrie 1999 (*republicata*) privind Statutul functionarilor publici*)

3. Legea nr. 7 din 2004 privind Codul de Conduita al Funcţionarilor Publici, republicată,

4. Legea nr.19/2000 privind sistemul public de pensii si alte drepturi de asigurari sociale, modificata si completata,

5. Ordinul 340/2001 pentru aprobarea Normele de aplicare a prevederilor  Legii nr. 19/2000, privind sistemul public de pensii si alte drepturi de asigurari sociale,

6. O. U.G. nr. 44 din 16 aprilie 2008 (*actualizată*)

privind desfăşurarea activităţilor economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale

 7. H.G. nr.791 din 2 august 2010 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor art.III din O.U.G. nr.58/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr.571/2003 privind Codul fiscal şi alte măsuri financiar-fiscale

 

 

BIBLIOGRAFIE

conform Ordinul 614/2010, la nivelul Casei Judetene de Pensii Neamt, Serviciul Stabiliri Prestatii

 

 

1. H.G. 13/2004 privind aprobarea Statutului Casei Nationale de Pensii si Alte Drepturi de Asigurări Sociale.

2. LEGEA nr. 188 din 8 decembrie 1999 (*republicata*) privind Statutul functionarilor publici*)

3. Legea nr. 7 din 2004 privind Codul de Conduita al Funcţionarilor Publici, republicată,

4. Legea nr.19/2000 privind sistemul public de pensii si alte drepturi de asigurari sociale, modificata si completata,

5. Ordinul 340/2001 pentru aprobarea Normele de aplicare a prevederilor  Legii nr. 19/2000, privind sistemul public de pensii si alte drepturi de asigurari sociale,

6. Legea nr.189/2000 privind aprobarea Ordonantei Guvernului nr. 105/1999 pentru modificarea si completarea Decretului Lege nr. 118/1990 privind aprobarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice,

7. Legea nr. 578/2004 privind acordarea unui ajutor lunar pentru sotul supravietuitor.

 

 

BIBLIOGRAFIE

conform Ordinul 614/2010, la nivelul Casei Judetene de Pensii Neamt, Serviciul Juridic Comunicare, Relatii Publice

 

 

1. H.G. 13/2004 privind aprobarea Statutului Casei Nationale de Pensii si Alte Drepturi de Asigurări Sociale.

2. LEGEA nr. 188 din 8 decembrie 1999 (*republicata*) privind Statutul functionarilor publici*)

3. Legea nr. 7 din 2004 privind Codul de Conduita al Funcţionarilor Publici, republicată,

4. Legea nr.19/2000 privind sistemul public de pensii si alte drepturi de asigurari sociale, modificata si completata,

5. Ordinul 340/2001 pentru aprobarea Normele de aplicare a prevederilor  Legii nr. 19/2000, privind sistemul public de pensii si alte drepturi de asigurari sociale,

6. Legea nr.118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar,

7. Ordinul 614/2010 pentru aprobarea Procedurii de restructurare si reorganizare la nivelul Ministerului Muncii, Familiei si Protectiei Sociale.

 

 

 

BIBLIOGRAFIE

conform Ordinul 614/2010, la nivelul Casei Judetene de Pensii Neamt, Compartimentul Accidente de Munca si Boli Profesionale

 

 

1. H.G. 13/2004 privind aprobarea Statutului Casei Nationale de Pensii si Alte Drepturi de Asigurări Sociale.

2. LEGEA nr. 188 din 8 decembrie 1999 (*republicata*) privind Statutul functionarilor publici*)

3. Legea nr. 7 din 2004 privind Codul de Conduita al Funcţionarilor Publici, republicată,

4. Legea nr.19/2000 privind sistemul public de pensii si alte drepturi de asigurari sociale, modificata si completata,

5. Legea nr. 346/2002 (*republicata*) privind asigurarea pentru accidente de munca si boli profesionale,

6. Ordinul nr.450/2006 (*actualizat*) privind aprobarea normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 346/2002 privind asigurarea pentru accidente de munca si boli profesionale, cu modificarile si completarile ulterioare, actualiyat pana la data de 17 aprilie 2010,

7. Instructiuni privind aplicarea Normelor metodologice ale Legii nr. 346/2002 privind asigurarea pentru accidente de munca si boli profesionale.

 

                          Director Executiv Adj.,

                                                                        Ioan SANDU    

 

 

 

16.04.2010 - ANUNŢ

 

           “Casa Judeţeană de Pensii Neamţ organizează concurs, la sediul din Piatra Neamţ, str. Calistrat Hogaş, nr.24, în data de 21.04.2010 începând cu ora 10,00 – proba scrisă – şi în data de 23.04.2010 începând cu ora 14,00 – interviul, pentru următoarea funcţie publică de execuţie temporar vacantă:

·        Consilier, clasa I, grad profesional superior din cadrul Serviciului Evidenta Contribuabili  ;

Condiţiile de participare sunt următoarele:

Ø     minim 9 ani vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice;

Ø     să îndeplinească condiţiile prevăzute de art. 54 din Legea nr. 188/1999, republicată şi actualizată;

Ø     studii superioare de lungă durată  absolvite cu diplomă de licenţă;

Candidaţii vor depune dosarele de înscriere la concurs în termen de 8 zile de la data publicării în Monitorul Oficial, Partea III.

Relaţii suplimentare şi bibliogafia se pot obţine de la sediul instituţiei, compartiment Resurse Umane, tel. 0233214501 int.116

 

Director Coordonator,

Maria Elena BOCANCEA

 

BIBLIOGRAFIE

1.      Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale (M.O. nr. 140/01.04.2000), cu modificările şi completările ulterioare.

2.      Ordinul 340/2001 pentru aprobarea Normelor de aplicare a Legii nr. 19/2000 privind sistermul de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale (M.O. nr. 237/10.05.2001), cu modificările şi completările ulterioare.

3.  Decretul nr. 92/1976 privind carnetul de muncă (M.O. nr. 37/26.04.1976).

4.  Legea 300/2004 privind autorizarea persoanelor fizice si asociatiilor familiale care desfasoara activitati economice in mod independent

5.  Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici(M.O. nr. 600/08.12.1999), republicată.

6.  Legea 53/2003 Codul Muncii, cu modificarile si completarile ulterioare

7.  Ordinul 1646/2007 pentru aprobarea Procedurii de restituire a sumelor reprezentand contributie individuala de asigurari sociale retinute de la asigurati, platita in plus fata de plafonul maxim admis de prevederile Legii 19/2000 privind sistemul public de pensii si alte drepturi de aisgurari sociale, cu modificările şi completările ulterioare, pe perioada de timp cat a fost instituit plafon maximal de calcul a bazei de impunere

8.      Legea nr. 7/2004 privind Codul de conduită a funcţionarilor publici, republicată

9.      HG nr. 73 / 2008 pentru modificarea si completarea Hotararii Guvernului nr. 13/2004 privind aprobarea Statutului Casei Nationale de Pensii si Alte Drepturi de Asigurari Sociale (MO nr. 67 din 29 ianuarie 2008)

10.   H.G. nr. 13/08.01.2004 privind aprobarea Statutului Casei Naţionale de Pensii şi Alte Drepturi de Asigurări Sociale( M.O. nr. 56/21.01.2004).

 

·        Se va  studia bibliografia actualizata pana la data de  18.03.2010

 

 

 

 

 

 

 

 

           Casa Judeţeană de Pensii Neamţ organizează concurs, la sediul din Piatra Neamţ, str. Calistrat Hogas, nr. 24, în data de 02.11.2009  începând cu ora 1000 - proba scrisă - şi în data de 04.11.2009 începând cu ora 1400interviul, pentru următoarea funcţie publică de execuţie temporar  vacantă:

Þ                consilier, clasa I, gradul profesional superior din cadrul Compartimentului Achizitii Publice si Arhiva;

Condiţiile de participare sunt următoarele:

·                    studii superioare de lungă durată absolvite cu diplomă de licenţă;

·                    minim 9 ani vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice;

·                    să îndeplinească condiţiile prevăzute de art. 54 din Legea nr. 188/19999, republicată.

Candidaţii vor depune dosarele de înscriere la concurs în termen de 8 de zile de la data publicării anunţului îin Monitorul Oficial al României, Partea III .

Relaţii suplimentare şi bibliografia se pot obţine la sediul instituţiei, Compartimentul Resurse Umane, tel. 0233214501 int. 116.”

BIBLIOGRAFIE, Consilier, clasa I,  gradul profesional superior- Compartimentul Achizitii Publice si Arhiva

1.                Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări   sociale (M.O. nr. 140/01.04.2000), cu modificările şi completările ulterioare.

2.                Ordinul 340/2001 pentru aprobarea Normelor de aplicare a Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale (M.O.nr. 237/10.05.2001), cu modificările şi completările ulterioare.

3.                Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici (M.O. nr. 600/08.12.1999), republicată.

4.                Legea nr. 7/2004 privind Codul de conduită a funcţionarilor publici, republicată.

5.                HG nr. 73/2008 pentru modificarea si completarea Hotararii Guvernului nr. 13/2004 privind aprobarea Statutului Casei Nationale de Pensii si Alte Drepturi de Asigurari Sociale (MO nr. 67 din 29 ianuarie 2008)

6.                 H.G. nr. 13/08.01.2004 privind aprobarea Statutului Casei Naţionale de Pensii şi Alte Drepturi de Asigurări Sociale( M.O. nr. 56/21.01.2004).

7.  Ordin nr. 1.753/ 2004 pentru aprobarea Normelor privind organizarea si efectuarea inventarierii elementelor de activ si de pasiv (MO nr. 1.174 din 13 decembrie 2004)

8. Legea nr. 82 /1991 contabilitatii , republicata (actualizata) (M.O.  nr. 20 din 20 ianuarie 2000), cu modificarile si completarile ulterioare;

9.                 Legea nr. 500/2002 privind finantele publice (M. O. nr. 597 din 13 august 2002) cu modificarile si completarile ulterioare;

10. Ordin nr. 1.792/2002 pentru aprobarea Normelor metodologice privind angajarea, lichidarea, ordonantarea si plata cheltuielilor institutiilor publice, precum si organizarea, evidenta si raportarea angajamentelor bugetare si legale (M.O. nr. 37 din 23 ianuarie 2003) cu modificarile si completarile ulterioare;.

11.             Ordin nr. 1.917/2005 pentru aprobarea Normelor metodologice privind organizarea si conducerea contabilitatii institutiilor publice, Planul de conturi pentru institutiile publice si instructiunile de aplicare a acestuia (M.O. nr. 1.186 din 29 decembrie 2005 ) cu modificarile si completarile ulterioare.

12.             Ordonanta de Urgenta nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achizitie publica, a contractelor de concesiune de lucrari publice si a contractelor de concesiune de servicii

(MO nr. 418 din 15 mai 2006 )

13.  Hotararea nr. 925/2006 pentru aprobarea normelor de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractelor de achizitie publica din <Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achizitie publica, a contractelor de concesiune de lucrari publice si a contractelor de concesiune de servicii ( MO nr. 625 din 20 iulie 2006 )

·                    Se va studia bibliografia actualizată până la data de  18.09.2009

 

Director Coordonator,

Maria Elena BOCANCEA

 

 

ANUNŢ

 

          Institutul Naţional de Cercetare Ştiinţifică în Domeniul Muncii şi Protecţiei Sociale Bucureşti,  angajează prin concurs, pe durată determinată până la 31.12.2009, 7 operatori- personal contractual,  absolvenţi de studii medii sau superioare, pentru activitatea de scanare şi de preluare din carnetele de muncă a datelor referitoare la perioadele de stagiu realizat în sistemul public de pensii anterior datei de 1 aprilie 2001, conform H.G. nr. 1768/2005 cu modificările şi completările ulterioare.

Concursul va avea loc la sediul Casei Judetene de Pensii Neamt din Piatra Neamt, strada Calistrat Hogas, nr. 24.

            Condiţii de participare:

 

v  Absolvent studii medii sau superioare

v  Cunoştinţe specifice de operare PC – nivel mediu – obligatoriu

v  Starea de sănătate corespunzătoare

v  Disponibilitate  pentru program de lucru în două schimburi

 

Probele de concurs se vor desfăşura astfel:

1.    Operare pe calculatorproba practică obligatorie şi eliminatorie în data de 28.09.2009, ora 1000, la sediul Casei Judeţene de Pensii Neamţ, urmată de celelalte două probe, - testul scris şi interviul.

Informaţii suplimentare privind bibliografia şi actele necesare înscrierii la concurs se vor obţine de la sediul C.J.P. Neamţ, Compartimentul Resurse Umane, telefon 214501 int.116 şi de pe pagina web a instituţiei la adresa www.pensiineamt.ro.

            Termenul limită de depunere a dosarelor de concurs este  25.09.2009, ora 1300.

 

Director Coordonator,

Maria Elena BOCANCEA

 

 

               

BIBLIOGRAFIE

  • LEGEA nr.19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, actualizată (textul initial a fost publicat in MONITORUL OFICIAL al ROMANIEI, Partea I, nr. 140 din 1 aprilie 2000).
  • DECRETUL nr. 92 / 1976 privind carnetul de muncă (BULETINUL OFICIAL nr. 37 din 26 aprilie 1976)
  • HOTĂRÂREA nr. 1768 / 2005 privind preluarea din carnetele de muncă a datelor referitoare la perioadele de stagiu de cotizare realizat în sistemul public de pensii anterior datei de 1 aprilie 2001 (MONITORUL OFICIAL nr. 1.183 din 28 decembrie 2005)
  • HOTARAREA nr. 36/2008 pentru modificarea si completarea Hotararii Guvernului nr. 1.768/2005 privind preluarea din carnetele de munca a datelor referitoare la perioadele de stagiu de cotizare realizat in sistemul public de pensii anterior datei de 1 aprilie 2001 (MONITORUL OFICIAL nr. 50 din 22 ianuarie 2008)
  • HOTARAREA nr. 1.413/2008 pentru modificarea si completarea Hotararii Guvernului nr. 1.768/2005 privind preluarea din carnetele de munca a datelor referitoare la perioadele de stagiu de cotizare realizat in sistemul public de pensii anterior datei de 1 aprilie 2001 (MONITORUL OFICIAL nr. 767 din 14 noiembrie 2008)
  • ORDINUL nr. 98/2006 pentru aprobarea procedurilor de predare/primire a carnetelor de munca la casele teritoriale de pensii, in vederea aplicarii prevederilor art. 160 alin. (6) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii si alte drepturi de asigurari sociale, cu modificarile si completarile (MONITORUL OFICIAL nr. 190 din 28 februarie 2006)
  • ORDINUL nr. 207/2007 privind aprobarea Procedurilor de predare-primire la casele teritoriale de pensii a carnetelor de munca aflate in pastrarea titularilor, in vederea aplicarii prevederilor art. 160 alin. (6) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii si alte drepturi de asigurari sociale, cu modificarile si completarile ulterioare (MONITORUL OFICIAL nr. 205 din 27 martie 2007)
  • HOTARARE nr. 1.550/2004 privind efectuarea operatiunilor de evaluare in vederea recalcularii pensiilor din sistemul public, stabilite in fostul sistem al asigurarilor sociale de stat potrivit legislatiei anterioare datei de 1 aprilie 2001, in conformitate cu principiile Legii nr. 19/2000 (MONITORUL OFICIAL nr. 897 din 1 octombrie 2004)
  • ORDONANTA DE URGENTA nr. 4/2005 privind recalcularea pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurarilor sociale de stat (MONITORUL OFICIAL nr. 119 din 7 februarie 2005)

* Se va studia bibliografia actualizată la data de 20.08.2009

 

 

 

ANUNT

Casa Judeţeană de Pensii Neamţ organizează concurs, la sediul din Piatra Neamţ, str. Calistrat Hogas, nr. 24, în data de 29.07.2009  începând cu ora 1000proba scrisă – şi în data de 31.07.2009 începând cu ora 1400interviul, pentru următoarele functii publice de execuţie temporar vacante :

Þ    Consilier, clasa I, gradul profesional superior din cadrul Serviciului Financiar Contabilitate Arhiva ;

Þ    Inspector, clasa I, gradul profesional asistent din cadrul Serviciului Financiar Contabilitate Arhiva ;

Condiţiile de participare sunt următoarele :

·      studii superioare de lunga durata, de profil economic, absolvite cu diplomă de licenţă;

·      minim 9 ani vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice de consilier superior si respectiv, minim 1 an vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice de inspector asistent ;

·      să îndeplinească condiţiile prevăzute de art. 54 din Legea nr. 188/1999, republicată.

Candidaţii vor depune dosarele de înscriere la concurs în termen de 8 de zile de la data publicării anunţului in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea III.

Relaţii suplimentare şi bibliografia se pot obţine la sediul instituţiei, Compartimentul Resurse Umane, tel. 0233214501 int. 116.”

 

Director Coordonator,

Maria Elena Bocancea

 

 

BIBLIOGRAFIE

1.    Legea nr. 19 /2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale (M.O. nr. 140/01.04.2000), cu modificările şi completările ulterioare.

2.    Ordinul 340/ 2001 pentru aprobarea Normelor de aplicare a Legii nr. 19/2000 privind sistermul de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale ( M.O. nr. 237/10.05.2001), cu modificările şi completările ulterioare.

3.    Legea nr. 188 /1999 privind Statutul funcţionarilor publici (M.O. nr. 600/08.12.1999), republicată.

4.    Legea nr. 7 /2004 privind Codul de conduită a funcţionarilor publici, republicată.

5.    HG nr. 73 /2008 pentru modificarea si completarea Hotararii Guvernului nr. 13/2004 privind aprobarea Statutului Casei Nationale de Pensii si Alte Drepturi de Asigurari Sociale (MO nr. 67 din 29 ianuarie 2008)

6.     H.G. nr. 13/ 08.01.2004 privind aprobarea Statutului Casei Naţionale de Pensii şi Alte Drepturi de Asigurări Sociale( M.O. nr. 56/21.01.2004).

7.  Ordin nr. 1.753/ 2004 pentru aprobarea Normelor privind organizarea si efectuarea inventarierii elementelor de activ si de pasiv (MO nr. 1.174 din 13 decembrie 2004)

8. Legea nr. 82 / 1991 contabilitatii , republicata (actualizata) (M.O.  nr. 20 din 20 ianuarie 2000), cu modificarile si completarile ulterioare;

9.     Legea nr. 500/2002 privind finantele publice (M. O. nr. 597 din 13 august 2002) cu modificarile si completarile ulterioare;

10.  Ordin nr. 1.792/ 2002 pentru aprobarea Normelor metodologice privind angajarea, lichidarea, ordonantarea si plata cheltuielilor institutiilor publice, precum si organizarea, evidenta si raportarea angajamentelor bugetare si legale (M.O. nr. 37 din 23 ianuarie 2003) cu modificarile si completarile ulterioare;.

11.  Ordin nr. 1.917/ 2005 pentru aprobarea Normelor metodologice privind organizarea si conducerea contabilitatii institutiilor publice, Planul de conturi pentru institutiile publice si instructiunile de aplicare a acestuia (M.O. nr. 1.186 din 29 decembrie 2005 ) cu modificarile si completarile ulterioare.

12.  Ordonanta de Urgenta nr. 34/ 2006 privind atribuirea contractelor de achizitie publica, a contractelor de concesiune de lucrari publice si a contractelor de concesiune de servicii

(MO nr. 418 din 15 mai 2006 )

13.  Hotararea nr. 925/2006 pentru aprobarea normelor de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractelor de achizitie publica din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achizitie publica, a contractelor de concesiune de lucrari publice si a contractelor de concesiune de servicii ( MO nr. 625 din 20 iulie 2006 )

 

·                Se va studia bibliografia actualizata pana la data de  07.07.2009

 

ANUNT

“Casa Judeţeană de Pensii Neamţ organizează concurs, la sediul din Piatra Neamţ, str. Calistrat Hogas, nr. 24:

- proba scrisă  - în data de 18.05.2009  începând cu ora 1000 ;

- interviul -  în data de 20.05.2009 începând cu ora 1400,

 pentru următoarea functie publică de execuţie  vacantă:

Þ   Consilier, clasa I, gradul profesional superior din cadrul Serviciului Evidenta Contribuabili;

Condiţiile de participare sunt următoarele:

·        studii superioare de lunga durata, absolvite cu diplomă de licenţă;

·        minim 9 ani vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice;

·        să îndeplinească condiţiile prevăzute de art. 54 din Legea nr. 188/1999, republicată.

 

Candidaţii vor depune dosarele de înscriere la concurs în termen de 20 de zile de la data publicării anunţului in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea III .

Relaţii suplimentare şi bibliografia se pot obţine la sediul instituţiei, Compartimentul Resurse Umane, tel. 0233214501 int. 116.”

 

 

 

 

 

 

 

 

anunt  - Casa Judeţeană de Pensii Neamţ organizează concurs  pentru următoarele funcţii publice de execuţie  vacante:

·        referent, clasa III, gradul profesional superior din cadrul Serviciului Stabiliri Prestaţii;

·        referent, clasa III, gradul profesional superior din cadrul Serviciului Plăţi Prestaţii;

în data de 15.04.2009  începând cu ora 10.00 - proba scrisă - şi în data de 17.04.2009 începând cu ora 14.00 – interviul.

 

Condiţiile de participare sunt următoarele:

·        studii medii absolvite cu diplomă de bacalaureat;

·        minim 9 ani vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice;

·        să îndeplinească condiţiile prevăzute de art. 54 din Legea nr. 188/1999, republicată.

 

Candidaţii vor depune dosarele de înscriere la concurs în termen de 20 de zile de la data publicării anunţului in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea III .

Relaţii suplimentare şi bibliografia se pot obţine la sediul instituţiei, Compartimentul Resurse Umane, tel. 0233214501 int. 116.”

 

BIBLIOGRAFIE:

1.   Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări    sociale (M.O. nr. 140/01.04.2000), cu modificările şi completările ulterioare.

2.   Ordinul 340/2001 pentru aprobarea Normelor de aplicare a Legii nr. 19/2000 privind sistermul de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale (M.O. nr. 237/10.05.2001), cu modificările şi completările ulterioare.

3.   Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici (M.O. nr. 600/08.12.1999), republicată.

4.   Legea nr. 7/2004 privind Codul de conduită a funcţionarilor publici, republicată

5.   HG nr. 73 / 2008 pentru modificarea si completarea Hotararii Guvernului nr. 13/2004 privind aprobarea Statutului Casei Nationale de Pensii si Alte Drepturi de Asigurari Sociale (MO nr. 67 din 29 ianuarie 2008)

6.    H.G. nr. 13/08.01.2004 privind aprobarea Statutului Casei Naţionale de Pensii şi Alte Drepturi de Asigurări Sociale( M.O. nr. 56/21.01.2004).

7.   Legea nr. 49/1991 privind acordarea de indemnizaţii şi sporuri veteranilor şi văduvelor de război (M.O. nr. 162/01.08.1991).

8.   Legea nr. 44/1994 privind veteranii de război precum şi unele drepturi ale invalizilor şi văduvelor de război (M.O. 172/07.07.1994).

9.   Decret Lege nr. 118/1990 privind pensiile privind acrdarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 06.03.1945 precum şi a celor deporate în străinătate ori constituite în prizonierat (M.O. nr. 50/09.04.1990), republicat în M.O. nr. 118/18.03.1998, cu modificările şi completările ulterioare.

10.   Legea nr. 189/2000 privind aprobarea OG nr. 105/1999 pentru modificare şi completarea Decretului Lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 06.03. 1945 precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat, cu modificările ulterioare(M.O. 553/08.11.2000).

9. Hotărârea nr. 1550 din 23 septembrie 2004 privind efectuarea operaţiunilor de evaluare în   vederea recalculării pensiilor din sistemul public, stabilite în fostul sistem al asigurărilor sociale de stat potrivit legislaţiei anterioare datei de 1 aprilie 2001, în conformitate cu principiile Legii nr.19/2000 (M.O. nr. 897 din 1 octombrie 2004)

10. Ordonanţa de Urgenţă nr.4 din 3 februarie 2005 privind recalcularea pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat (M.O. nr.119 din 7 februarie 2005)

11.   Legea nr. 309/2002 privind recunoaşterea şi acordarea unor drepturi persoanelor care au efectuat stagiul militar în cadrul Direcţiei Generale a Serviciului Muncii în perioada 1950-1961(M.O. nr. 385 din 06.06.2002).

12.   Legea nr. 341/2004 a recunoştinţei faţă de  eroii-martiri şi luptătorii care au contribuit la victoria Revoluţiei române din decembrie 1989 (M.O. nr.654/29.06.2004).

13.   Legea nr. 303/2004 privind statutul magistraţilor, republicată (M.O nr. 826/13.09.2005)

14.   Legea nr. 247/2005 privind reforma in domeniile proprietatii si justitiei, precum si unele masuri adiacente (M.O. nr. 653 din 22 iulie 2005) cu modificările şi completările ulterioare.

 

Se va studia bibliografia actualizata pana la data de 02.02.2009

 

 

 

 

anunt  - Casa Judeţeană de Pensii Neamţ organizează concurs pentru următoarea functie publică de execuţie  vacantă:

  •    Consilier juridic, clasa I, gradul profesional superior din cadrul Biroului Legislatie, Contencios si Executare Silita;

-          proba scrisă - în data de 13.04.2009 ( începând cu ora 10.00 )

-    interviul - în data de 15.04.2009 (începând cu ora 14.00)

Condiţiile de participare sunt următoarele:

·        studii superioare de lunga durata, de profil juridic, absolvite cu diplomă de licenţă;

·        minim 9 ani vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice;

·        să îndeplinească condiţiile prevăzute de art. 54 din Legea nr. 188/1999, republicată.

 Candidaţii vor depune dosarele de înscriere la concurs în termen de 20 de zile de la data publicării anunţului in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea III .

Relaţii suplimentare şi bibliografia se pot obţine la sediul instituţiei, Compartimentul Resurse Umane, tel. 0233214501 int. 116.”

 

BIBLIOGRAFIE 

1.   Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale  (M.O. nr. 140/01.04.2000), cu modificările şi completările ulterioare, actualizata pana la data de 05.01.2009.

2.   Ordinul Ministerului Muncii si Solidaritatii Sociale nr. 340/2001 pentru aprobarea Normelor de aplicare a Legii nr. 19/2000 privind sistermul de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale ( M.O. nr. 237/10.05.2001), cu modificările şi completările ulterioare, actualizat pana la data de 10.09.2008.

3.   Ordinul nr. 50 din 05.03.1990 al Ministerului Muncii si Ocrotirii Sociale, Ministerului Sanatatii si Comisiei Naţionale pentru Protecţoa Muncii, privind precizarea locurilor de muncă, activităţilor şi categoriilor profesionale care se încadrează în grupele I şi II de muncă în vederea pensionării (M.O. /20.03.1990), cu modificările ulterioare.

4.   Legea 80/1992 privind pensiile şi alte drepturi de asigurări sociale ale agricultorilor (M.O. nr. 180/29.07.1992), cu modificările şi completările ulterioare.

5.   Legea nr. 49/1991 privind acordarea de indemnizaţii şi sporuri veteranilor şi văduvelor de război (M.O. nr. 162/01.08.1991), actualizata pana la data de 02.11.2008

6.  Legea nr. 44/1994 privind veteranii de război precum şi unele drepturi ale invalizilor şi văduvelor de război (M.O. 172/07.07.1994), actualizata pana la data de 17.04.2008.

7.   Decret Lege nr. 118/1990 privind pensiile privind acrdarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 06.03.1945 precum şi a celor deporate în străinătate ori constituite în prizonierat (M.O. nr. 50/09.04.1990), republicat în M.O. nr. 118/18.03.1998, cu modificările şi completările ulterioare actualizata pana la data de 13.05.2008.

8.   Legea nr. 189/2000 privind aprobarea OG nr. 105/1999 pentru modificare şi completarea Decretului Lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 06.03. 1945 precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat, cu modificările ulterioare(M.O. 553/08.11.2000) .

9.      Hotărârea nr. 1550 din 23 septembrie 2004 privind efectuarea operaţiunilor de evaluare în   vederea recalculării pensiilor din sistemul public, stabilite în fostul sistem al asigurărilor sociale de stat potrivit legislaţiei anterioare datei de 1 aprilie 2001, în conformitate cu principiile Legii nr.19/2000 (M.O. nr. 897 din 1 octombrie 2004) actualizata pana la data de 01.07.2004.

10. Ordonanţa de Urgenţă nr.4 din 3 februarie 2005 privind recalcularea pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat (M.O. nr.119 din 7 februarie 2005),actualizata pana la 17.11.2008

11.   Legea nr. 309/2002 privind recunoaşterea şi acordarea unor drepturi persoanelor care au efectuat stagiul militar în cadrul Direcţiei Generale a Serviciului Muncii în perioada 1950-1961(M.O. nr. 385 din 06.06.2002).

12.   Legea nr. 341/2004 a recunoştinţei faţă de  eroii-martiri şi luptătorii care au contribuit la victoria Revoluţiei române din decembrie 1989 (M.O. nr.654/29.06.2004) actualizata pana la data de 08.12.2008.

13.   Legea nr. 303/2004 privind statutul magistraţilor, republicată (M.O nr. 826/13.09.2005) actualizata pana la data de 05.01.2009.

14.   Legea nr. 247/2005 privind reforma in domeniile proprietatii si justitiei, precum si unele masuri adiacente (M.O. nr. 653 din 22 iulie 2005) cu modificările şi completările ulterioare actualizata pana la data de 24.11.2008 .

15.   Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici (M.O. nr. 600/08.12.1999), republicată si actualizata.

16.   H.G. nr. 13/08.01.2004 privind aprobarea Statutului Casei Naţionale de Pensii şi Alte Drepturi de Asigurări Sociale( M.O. nr. 56/21.01.2004) actualizata pana la data de 29.01.2008 .

17.   Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ (M.O. nr. nr. 1.154 din 7 decembrie 2004), cu modificările şi completările ulterioare actualizata pana la data de 19.05.2008.

18.   Legea nr. 130/1999 privind protecţia persoanelor încadrate în muncă (M.O. nr. 355 / 27.07.1999) actualizata pana la data de 20.03.2007

19.    Legea nr. 53/2003 Codul Muncii (M.O. nr. 72 / 05.02.2003), cu modificarile si completarile ulterioare actualizat pana la data de 13.11.2008 .

20.   O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor, (M.O. nr. 410/25.07.2001) actualizat pana la data de 27.04.2007

21.   Ordonanta nr. 27/2002 privind reglementarea activitatii de solutionare a petitiilor.

22.   Decretul 92/1976 privind carnetul de munca (M.O. nr. 37/26.04.1976) .

23.   Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecatoreasca, actualizata  (M.O. nr. 197/13.08.1992 ) actualizat pana la data de 01.07.2005.

24.   Codul penal si de procedură penală, cu modificările şi completările ulterioare.

25.   Codul civil si de procedură civilă, cu modificările şi completările ulterioare.

26.   Ordonanta de Guvern 92/2003 privind codul de procedura fiscala actualizat pana la data de 01.01.2009.

27.   Decizia 375/14.08.2007 pentru aprobarea Procedurii privind activitatea de indeplinire a masurilor asiguratorii si de efectuare a executarii silite a debitelor rezultate din nerespectarea prevederilor Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii si alte drepturi de asigurari sociale, cu modificarile si completarile ulterioare, cu privire la contractele/declaratiile de asigurare, precum si orice alte sume incasate necuvenit potrivit legii, publicat: MONITORUL OFICIAL nr. 636 din 17 septembrie 2007

 

 

anunt  - Casa Judeţeană de Pensii Neamţ organizează concurs pentru următoarea functie publică de execuţie temporar  vacantă:   consilier, clasa I, gradul profesional superior din cadrul Serviciului Financiar Contabilitate Arhiva;

 -  proba scrisă  - in data de 23.03.2009, începând cu ora 10.00,

 -  interviul - în data de 25.03.2009, începând cu ora 14.00:

 

Condiţiile de participare sunt următoarele:

·        studii superioare de lunga durata, de profil  economic, absolvite cu diplomă de licenţă;

·        minim 9 ani vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice;

·        să îndeplinească condiţiile prevăzute de art. 54 din Legea nr. 188/19999, republicată.

 Candidaţii vor depune dosarele de înscriere la concurs în termen de 8 de zile de la data publicării anunţului in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea III .

Relaţii suplimentare şi bibliografia se pot obţine la sediul instituţiei, Compartimentul Resurse Umane, tel. 0233214501 int. 116.”

 

BIBLIOGRAFIE

Consilier, clasa I,  gradul profesional superior- Serviciul Finaciar Contabiliate Arhiva

1. Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări    sociale (M.O. nr. 140/01.04.2000), cu modificările şi completările ulterioare.

2. Ordinul 340/2001 pentru aprobarea Normelor de aplicare a Legii nr. 19/2000 privind sistermul de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale( M.O. nr. 237/10.05.2001), cu modificările şi completările ulterioare.

3. Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici(M.O. nr. 600/08.12.1999), republicată.

4. Legea nr. 7/2004 privind Codul de conduită a funcţionarilor publici, republicată

5. HG nr. 73 / 2008 pentru modificarea si completarea Hotararii Guvernului nr. 13/2004 privind aprobarea Statutului Casei Nationale de Pensii si Alte Drepturi de Asigurari Sociale (MO nr. 67 din 29 ianuarie 2008)

6. H.G. nr. 13/08.01.2004 privind aprobarea Statutului Casei Naţionale de Pensii şi Alte Drepturi de Asigurări Sociale( M.O. nr. 56/21.01.2004).

7. Ordin nr. 1.753/ 2004 pentru aprobarea Normelor privind organizarea si efectuarea inventarierii elementelor de activ si de pasiv (MO nr. 1.174 din 13 decembrie 2004)

8. Legea nr. 82 /1991 contabilitatii , republicata (actualizata) (M.O.  nr. 20 din 20 ianuarie 2000), cu modificarile si completarile ulterioare;

9. Legea nr. 500/2002 privind finantele publice (M. O. nr. 597 din 13 august 2002) cu modificarile si completarile ulterioare;

10. Ordin nr. 1.792/2002 pentru aprobarea Normelor metodologice privind angajarea, lichidarea, ordonantarea si plata cheltuielilor institutiilor publice, precum si organizarea, evidenta si raportarea angajamentelor bugetare si legale (M.O. nr. 37 din 23 ianuarie 2003) cu modificarile si completarile ulterioare;

11. Ordin nr. 1.917/2005 pentru aprobarea Normelor metodologice privind organizarea si conducerea contabilitatii institutiilor publice, Planul de conturi pentru institutiile publice si instructiunile de aplicare a acestuia (M.O. nr. 1.186 din 29 decembrie 2005 ) cu modificarile si completarile ulterioare.

12. Ordonanta de Urgenta nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achizitie publica, a contractelor de concesiune de lucrari publice si a contractelor de concesiune de servicii (MO nr. 418 din 15 mai 2006 )

13.  Hotararea nr. 925/2006 pentru aprobarea normelor de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractelor de achizitie publica din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achizitie publica, a contractelor de concesiune de lucrari publice si a contractelor de concesiune de servicii ( MO nr. 625 din 20 iulie 2006 )

         Se va studia bibliografia actualizata pana la data de  05.02.2009

 

 


 

 

 

 

 

BIBLIOGRAFIE

1.      Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări    sociale (M.O. nr. 140/01.04.2000), cu modificările şi completările ulterioare.

2.  Ordinul 340/2001 pentru aprobarea Normelor de aplicare a Legii nr. 19/2000 privind sistermul de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale( M.O. nr. 237/10.05.2001), cu modificările şi completările ulterioare.

3. Decretul nr. 92/1976 privind carnetul de muncă (M.O. nr. 37/26.04.1976).

4. Legea 300/2004 privind autorizarea persoanelor fizice si asociatiilor familiale care desfasoara activitati economice in mod independent

5. Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici(M.O. nr. 600/08.12.1999), republicată.

6. Legea 53/2003 Codul Muncii, cu modificarile si completarile ulterioare

7. Ordinul 1646/2007 pentru aprobarea Procedurii de restituire a sumelor reprezentand contributie individuala de asigurari sociale retinute de la asigurati, platita in plus fata de plafonul maxim admis de prevederile Legii 19/2000 privind sistemul public de pensii si alte drepturi de aisgurari sociale, cu modificările şi completările ulterioare, pe perioada de timp cat a fost instituit plafon maximal de calcul a bazei de impunere

8.  Legea nr. 7/2004 privind Codul de conduită a funcţionarilor publici, republicată

9.   HG nr. 73 / 2008 pentru modificarea si completarea Hotararii Guvernului nr. 13/2004 privind aprobarea Statutului Casei Nationale de Pensii si Alte Drepturi de Asigurari Sociale (MO nr. 67 din 29 ianuarie 2008)

10.  H.G. nr. 13/08.01.2004 privind aprobarea Statutului Casei Naţionale de Pensii şi Alte Drepturi de Asigurări Sociale( M.O. nr. 56/21.01.2004).

 ·        Se va studia bibliografia actualizata pana la data de  18.03.2009

 

 

 

ANUNŢ- 10.09.2009

 

          Institutul Naţional de Cercetare Ştiinţifică în Domeniul Muncii şi Protecţiei Sociale Bucureşti,  angajează prin concurs, pe durată determinată până la 31.12.2009, 7 operatori- personal contractual,  absolvenţi de studii medii sau superioare, pentru activitatea de scanare şi de preluare din carnetele de muncă a datelor referitoare la perioadele de stagiu realizat în sistemul public de pensii anterior datei de 1 aprilie 2001, conform H.G. nr. 1768/2005 cu modificările şi completările ulterioare.

Concursul va avea loc la sediul Casei Judetene de Pensii Neamt din Piatra Neamt, strada Calistrat Hogas, nr. 24.

            Condiţii de participare:

 

v  Absolvent studii medii sau superioare

v  Cunoştinţe specifice de operare PC – nivel mediu – obligatoriu

v  Starea de sănătate corespunzătoare

v  Disponibilitate  pentru program de lucru în două schimburi

Probele de concurs se vor desfăşura astfel:

   Operare pe calculatorproba practică obligatorie şi eliminatorie în data de 28.09.2009, ora 1000, la sediul Casei Judeţene de Pensii Neamţ, urmată de celelalte două probe, - testul scris şi interviul.

Informaţii suplimentare privind bibliografia şi actele necesare înscrierii la concurs se vor obţine de la sediul C.J.P. Neamţ, Compartimentul Resurse Umane, telefon 214501 int.116 şi de pe pagina web a instituţiei la adresa www.pensiineamt.ro.

            Termenul limită de depunere a dosarelor de concurs este  25.09.2009, ora 1300.

 

Director Coordonator,

Maria Elena BOCANCEA

 

 

               

BIBLIOGRAFIE

  • LEGEA nr.19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, actualizată (textul initial a fost publicat in MONITORUL OFICIAL al ROMANIEI, Partea I, nr. 140 din 1 aprilie 2000).
  • DECRETUL nr. 92 / 1976 privind carnetul de muncă (BULETINUL OFICIAL nr. 37 din 26 aprilie 1976)
  • HOTĂRÂREA nr. 1768 / 2005 privind preluarea din carnetele de muncă a datelor referitoare la perioadele de stagiu de cotizare realizat în sistemul public de pensii anterior datei de 1 aprilie 2001 (MONITORUL OFICIAL nr. 1.183 din 28 decembrie 2005)
  • HOTARAREA nr. 36/2008 pentru modificarea si completarea Hotararii Guvernului nr. 1.768/2005 privind preluarea din carnetele de munca a datelor referitoare la perioadele de stagiu de cotizare realizat in sistemul public de pensii anterior datei de 1 aprilie 2001 (MONITORUL OFICIAL nr. 50 din 22 ianuarie 2008)
  • HOTARAREA nr. 1.413/2008 pentru modificarea si completarea Hotararii Guvernului nr. 1.768/2005 privind preluarea din carnetele de munca a datelor referitoare la perioadele de stagiu de cotizare realizat in sistemul public de pensii anterior datei de 1 aprilie 2001 (MONITORUL OFICIAL nr. 767 din 14 noiembrie 2008)
  • ORDINUL nr. 98/2006 pentru aprobarea procedurilor de predare/primire a carnetelor de munca la casele teritoriale de pensii, in vederea aplicarii prevederilor art. 160 alin. (6) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii si alte drepturi de asigurari sociale, cu modificarile si completarile (MONITORUL OFICIAL nr. 190 din 28 februarie 2006)
  • ORDINUL nr. 207/2007 privind aprobarea Procedurilor de predare-primire la casele teritoriale de pensii a carnetelor de munca aflate in pastrarea titularilor, in vederea aplicarii prevederilor art. 160 alin. (6) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii si alte drepturi de asigurari sociale, cu modificarile si completarile ulterioare (MONITORUL OFICIAL nr. 205 din 27 martie 2007)
  • HOTARARE nr. 1.550/2004 privind efectuarea operatiunilor de evaluare in vederea recalcularii pensiilor din sistemul public, stabilite in fostul sistem al asigurarilor sociale de stat potrivit legislatiei anterioare datei de 1 aprilie 2001, in conformitate cu principiile Legii nr. 19/2000 (MONITORUL OFICIAL nr. 897 din 1 octombrie 2004)
  • ORDONANTA DE URGENTA nr. 4/2005 privind recalcularea pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurarilor sociale de stat (MONITORUL OFICIAL nr. 119 din 7 februarie 2005)

* Se va studia bibliografia actualizată la data de 20.08.2009

 

ANUNT, 14.07.2009

ANUNŢ- 22.03.2010

           Casa Judeţeană de Pensii Neamţ organizează concurs, la sediul din Piatra Neamţ, str. Calistrat Hogas, nr. 24, în data de 29.03.2010  începând cu ora 1000 - proba scrisă - şi în data de 31.03.2010 începând cu ora 1400 – interviul, pentru următoarea funcţie publică de execuţie temporar  vacantă:

 -                consilier, clasa I, gradul profesional superior din cadrul Serviciului Stabiliri Prestaţii;

Condiţiile de participare sunt următoarele:

·                    studii superioare de lungă durată absolvite cu diplomă de licenţă;

·                    minim 9 ani vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice;

·                    să îndeplinească condiţiile prevăzute de art. 54 din Legea nr. 188/19999, republicată.

Candidaţii vor depune dosarele de înscriere la concurs în termen de 8 de zile de la data publicării anunţului îin Monitorul Oficial al României, Partea III .

Relaţii suplimentare şi bibliografia se pot obţine la sediul instituţiei, Compartimentul Resurse Umane, tel. 0233214501 int. 116.”

 

 

ANUNŢ

Sus

© Casa judeteana de pensii Neamt, 2008. Toate drepturile rezervate. web design by Class Media